William Jonathan Drayton Jr (65 de ani), un rapper celebru din SUA care cântă sub numele de scenă „Flavour Flav”, i-a promis un cadou unic gimnastei Jordan Chiles, pentru a o determina să uite de medalia de bronz de la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Jordan Chiles trebuie să cedeze medalia în perioada imediat următoare, deoarece aceasta îi va fi acordată româncei Ana Bărbosu, după cum Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a hotărât.
Jordan Chiles trebuie să predea medalia de bronz pe care a câștigat-o în proba de sol de la Jocurile Olimpice Paris 2024, deoarece aceasta îi revine româncei Ana Bărbosu. Cea din urmă menționată a fost, de altfel, și prima care a cucerit-o, cu un punctaj de 13,700. Însă, Chiles a depus o contestație și arbitrii au decis să îi mărească nota cu 10 sutimi, astfel că de la 13,660 a ajuns la 13,760 și i-a luat medalia de la gât Anei. Nu pentru mult timp, totuși. Gimnasta din România a mers la TAS pentru a-și căuta dreptatea, iar în final s-a decis că ea merită să completeze podiumul în detrimentul lui Chiles.
Pentru sănătatea mea mintală, mă îndepărtez de rețelele sociale”, a scris Jordan Chiles, pe Instagram, după ce a aflat că trebuie să cedeze medalia de bronz.
Așa cum era de așteptat, decizia TAS a afectat-o profund, însă în sprijinul ei a sărit mai nou o persoană neașteptată. Este vorba despre William Jonathan Drayton Jr, un rapper în vârstă de 65 de ani care este cunoscut mai comun sub numele de scenă „Flavour Flav”. Prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe X, fosta platformă Twitter, „Flavour Flav” a promis că îi va face lui Jordan Chiles un colier cu ceas din bronz:
Ayyy YOOOO, Jordan Chiles! O să îți fac un colier cu ceas din bronz…Și așa ceva nu mai are nimeni altcineva!!! Dă-mi un semn, fata mea! Sunt alături de tine”, a scris „Flavour Flav”, pe X.
Ayyy YOOOO @ChilesJordan ,,, imma make you a BRONZE CLOCK NECKLACE,,, and that’s something NO ONE else has,!!! Hit me up my girl,,, I gotchu,!!! pic.twitter.com/qFVzkgkx25 — FLAVOR FLAV (@FlavorFlav) August 11, 2024
Ayyy YOOOO @ChilesJordan ,,, imma make you a BRONZE CLOCK NECKLACE,,, and that’s something NO ONE else has,!!! Hit me up my girl,,, I gotchu,!!! pic.twitter.com/qFVzkgkx25
— FLAVOR FLAV (@FlavorFlav) August 11, 2024
Americanii spun răspicat că Jordan Chiles „nu ar trebui să fie obligată să dea medalia înapoi”, iar în acest sens au trecut deja și la fapte. Scandalul este departe de a fi terminat, după ce Federația de Gimnastică din SUA a trimis o nouă probă video la TAS, care ar putea produce o răsturnare neașteptată de situație.
Pe scurt, TAS a declarat-o câștigătoare pe Ana Bărbosu, deoarece contestația depusă de Jordan Chiles ar fi fost înregistrată la 64 de secunde distanță după afișarea rezultatelor. Asta în codițiile în care regulamentul impune ca o contestație să fie depusă în cel mult 60 de secunde.
Însă, Federația de Gimnastică din SUA a făcut rost de proba video care dovedește că echipa lui Chiles ar fi depus, de fapt, contestația într-un termen de 47 de secunde. Rămâne de văzut dacă TAS va accepta noua probă și cum va evolua tot acest scandal, care a acaparat deja presa internațională în ultima săptămână.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER